Cine declara date intrastat?

            Operatorii economici înregistraţi în România în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care expediază bunuri într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau care primesc bunuri dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene sunt responsabili, conform regulamentelor Uniunii Europene, cu furnizarea informaţiilor statistice Intrastat.

 

Obligaţia furnizării informaţiilor statistice Intrastat revine operatorilor economici înregistraţi în România în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care efectuează comerţ intracomunitar cu bunuri şi realizează o valoare a acestuia ce depăşeşte pragul valoric stabilit anual de Institutul Naţional de Statistică, separat pentru cele două fluxuri, introduceri şi, respectiv, expedieri de bunuri.

 

Obligaţia furnizării de date statistice Intrastat revine in concluzie tuturor operatorilor economici care îndeplinesc simultan următoarele condiţii:

1. sunt înregistraţi în scopuri de taxă pe valoare adăugată (au cod de identificare fiscală);

2. realizează schimburi de bunuri cu alte state membre ale Uniunii Europene;

3. valoarea totală anuală a schimburilor de bunuri cu alte state membre ale Uniunii Europene, pentru fiecare dintre cele două fluxuri, introduceri şi, respectiv, expedieri, depăşeşte pragul valoric Intrastat stabilit pentru fiecare an.

 

Operatorii economici care au depăşit pragul valoric Intrastat în anul anterior celui de referinţă sau îl depăşesc în anul de referinţă, separat pentru introduceri şi expedieri de bunuri, au obligatia depunerii Declaratiei Statistice Intrastat si devin furnizori de informaţii statistice Intrastat.

 

Furnizorul de informaţii statistice poate întocmi şi transmite Declaraţia statistică Intrastat singur sau poate apela la serviciile unui alt operator economic pentru întocmirea şi transmiterea Declaraţiei statistice Intrastat, ce poartă denumirea de parte terţă declarantă.

 

Pentru anul de referinţă, furnizorii de informaţii statistice Intrastat sunt:

a) operatorii economici care au avut obligaţia de raportare în sistemul statistic Intrastat pentru întregul an anterior celui de referinţă şi care pe tot parcursul anului anterior celui de referinţă au realizat un nivel al schimburilor intracomunitare de bunuri superior nivelului pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul de referinţă, separat pentru fiecare flux. Aceştia completează şi transmit Declaraţia statistică Intrastat pentru întregul an de referinţă;

b) operatorii economici care au dobândit obligaţia de raportare pentru sistemul statistic Intrastat în cursul anului anterior celui de referinţă, prin depăşirea pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul anterior celui de referinţă, separat pentru fiecare flux. Aceştia completează şi transmit Declaraţia statistică Intrastat pentru întregul an de referinţă;

c) operatorii economici care depăşesc nivelul pragurilor valorice Intrastat în cursul anului de referinţă, separat pentru fiecare flux. Obligaţia de raportare pentru sistemul statistic Intrastat a acestora intervine în luna în care valoarea cumulată de la începutul anului de referinţă a schimburilor intracomunitare de bunuri depăşeşte nivelul pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul de referinţă, separat pe cele două fluxuri.

 

Operatorii economici au obligaţia să transmită date pentru sistemul statistic Intrastat pentru introducerile şi expedierile de bunuri lunare, întotdeauna până la sfârşitul anului de referinţă în care pragul valoric Intrastat a fost depăşit şi pentru următorul an calendaristic. După un an calendaristic întreg în care furnizorul de informaţii statistice nu a realizat un nivel al schimburilor intracomunitare de bunuri, exprimat în valori cumulate de la începutul anului calendaristic, superior nivelului pragului valoric Intrastat stabilit pentru introduceri şi/sau expedieri, obligaţia de a raporta date pentru sistemul statistic Intrastat încetează şi nu va mai trebui transmisă Declaraţia statistică Intrastat începând cu luna ianuarie a anului următor. Aceasta se va aplica în condiţiile în care pragul valoric Intrastat nu este depăşit din nou în cursul anului următor. Regulile menţionate vor fi aplicate din nou, în mod separat pentru introduceri şi expedieri intracomunitare de bunuri.